NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ține! ◊ Expr. Na-ți-o (bună) sau na-ți-o frântă (că ți-am dres-o) se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepție, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamație care însoțește gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulțumire, surprindere față de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a na interj. – 1. Ia, ține (constituie o invitație reală sau ironică cînd se dă ceva). – 2. Bine, asta mai lipsea (arată surpriza). – Mr. na. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) na (Cihac, II, 207; Tiktin), cf. ngr. νά, alb. na. De origine obscură, după Philippide, II, 725.Sursa: Dicționarul etimologic român
n-a (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-a venit)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Na, simbol chimic pentru sodiu (natriu).
Sursa: Dicționar enciclopedic
na interj. (ngr. ná, ca să, na, de unde și sîrb. bg. rus. pol. na). Iacăte, uĭte, vezĭ, poftim, promete: Na ! Na-l ! Na-o ! Na-țĭ ! Na-vă ! Na-țĭ-o ! Na-v’il ! Na-v’o ! Na mîncare ! Na bătaĭe ! Na, că vine și el ! Na: făcu-ĭ prostia ! Arată supriza și necazu: Na ! Da ce ? Vreĭ să plătesc eŭ ? Na-țĭ-o bună ! iacătă o surpriză neplăcută! Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice ironic cînd cine-va îțĭ restitue stricat un lucru pe care i l-aĭ dat ca să-l dreagă, și tot pretinde că ți l-a dres. V. na-na-na.
Sursa: Dicționaru limbii românești
NAŁKOWSKA [naukófska], Zofia (1884-1954), scriitoare poloneză. Analiză a sufletului feminin, a fost o fină observatoare a caracterelor și destinelor umane („Femei”, „Prințul”, „Romanul Teresei Hennert”, „Granița”). Proză de atitudine antifascistă („Medalioane”, „Legăturile vieții”). Memorialistică („Casa de pe pajiște”); piese de teatru („Renata”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
na interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
na ! int. 1. iată: na ! că s’a stins luleaua AL.; 2. primește: na zece lei; 3. fam. bătaie: na și iar na ! [Onomatopee]. ║ n. decât doi ți-oiu da mai bine un na PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ține! ◊ Expr. Na-ți-o (bună) sau na-ți-o frântă (că fi-am dres-o), se spune pentru a arăta contrariețate, surpriză, decepție sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamație care însoțește gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulțumire, surprindere față de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) nă pron. V. ne 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
na - Invariabil - pentru cuvantul na
nă - Formă unică - pentru cuvantul nă